12 aprilie 2013

Faraonul Akhenaton : un conducator egiptean extraterestru


-->



Faraonul Amenothep IV a fost unul dintre cei mai enigmatici faraoni din Egipt, fiind mentionat ca ,,Faraonul Eretic'' sau ,,Faraonul Rebel''. Tatal sau a fost Amenothep III, al 9-lea faraon al Dinastiei a XVIII-a, cand Egiptul a fost la apogeu. Mama lui a fost Tiye.
Amenothep IV a fost diferit de faraonii anteriori deoarece el a fost un revolutionar, intelectual si ii placea filozofia. Datorita pozitiei sale ca faraon, el a avut puterea sa faca schimbari, asa ca a reformat complet religiile egiptene. El a incercat sa impuna credinta intr-un singur zeu ,,adevarat'' Aton (discul Soarelui), creand, prin urmare, prima religie monoteista. El si-a schimbat apoi numele in Akhenaton, care inseamna ,,Servitor al lui Aton''. Akhenaton a construit Akhetaton, cunoscut astazi ca Amarna pentru a-l onora pe zeul Aton. Orasul era extraordinar, cu cladiri si palate uriase, temple si gradini si a fost folosit pentru a ataca vechea religie egipteana si pe adeptii acesteia, lucru care a deranjat foarte mult.

Templu mic dedicat zeului Aton in Akhetaton

Akhenaton s-a casatorit cu Nefertiti, o egipteana a carei origine este necunoscuta, ca si ziua de nastere si data mortii ei. Atat Nefertiti cat si Akhenaton sunt portretizati cu cranii prelungite, precum si reprezentari ale lui Akhenaton care prezinta caracteristici feminine. Exista multe teorii referitoare la craniile lor, variind de la metodele artificiale de prelungire, la posibilitatea originii lor extraterestre; insa nici una din aceste teorii nu este dovedita.

Toate urmele fizice ale acestora au disparut si nu se stie nimic despre moartea lor. Akhenaton a fost singurul faraon din Dinastia a 18-a a carui mumie nu a fost gasita dupa moartea si disparitia lui. Nefertiti si Akhenaton  nu au fost mentionati in nici o inregistrare istorica.
Alt aspect controversat legat de Akhenaton si Nefertiti, este legatura dintre Akhenaton si Moise. Marele Preot al Heliopolisului, Manetho, care a scris Istoria Egiptului (Aegyptiaca) in secolul al III-lea i.Hr., a inregistrat detalii despre Moise si Exod, plasand evenimentul exact in perioada domniei lui Akhenaton. In afara de asta, el afirma ca Moise (al carui nume a fost Osarseph dupa zeul Osiris) a primit o mare parte din educatia sa sub Akhenaton si a contribuit la stabilirea noii religii monoteiste.
Conform descrierii lui Manetho si tinand seama de modul in care a disparut Akhenaton, exista teoria ca de fapt Moise a fost Akhenaton.
Dupa moartea lui Akhenaton, practica religioasa traditionala a fost instaurata treptat, conducatorii au adus inapoi panteonul zeilor Egiptului si au incercat sa stearga orice urma a domniei sale, demoland templele si monumentele sale. Akhenaton a ramas necunoscut pentru istorici, pana cand, in secolul al 19-lea, a fost descoperit orasul Amarna, pe care Akhenaton l-a construit pentru Aton. Statuile sale au fost gasite incorporate in pereti si fundatii de cladiri mai tarziu, pentru ca ele au fost pur si simplu folosite ca materiale de constructie. Opera de arta si imaginile gasite din perioada lui Akhenaton difera semnificativ de alte perioade ale artei egiptene. Oamenii de rand, animalele si plantele par sa fie descrise mai natural. Prin contrast, regii par a fi mai stilizati si mai nefiresti in imaginile din perioada lui Akhenaton. Ei au capetele alungite, stomacuri proeminente, solduri mari, brate si picioare subtiri si caracteristicile lor faciale par a fi extreme. Akhenaton insusi este descris intr-un mod bizar, androgin.


Oamenii de stiinta au incercat sa gaseasca o explicatie logica pentru presupusele deformari ale lui Akhenaton. Ei au numit mai multe boli si anomalii genetice care ar fi putut cauza aspectul sau neobisnuit.


Cu toate acestea, Akhenaton pare sa fi trait o viata sanatoasa, facand multi copii. Ufologii au un punct de vedere diferit. Daca aparitia lui Akhenaton a fost semnul unei mutatii supranaturale? Daca el a fost cu adevarat supraomenesc? Un Dumnezeu? Fata lui lunga avea expresia unui sarpe. Craniul in forma de ou avea o capacitate mai mare decat cea a oamenilor obisnuiti. Degetele lui sunt ca niste picioare de paianjen.
Anomaliile genetice ale lui Akhenaton si poate, de asemenea, convingerile religioase extraordinare, ar fi putut fi rezultatul experimentelor efectuate de catre extraterestri, rezultand un hibrid intre om si extraterestru. Nimeni nu e sigur din ce cauza a murit Akhenaton, dar nu a existat nici un fel de epidemie in perioada mortii sale. Unii egiptologi cred ca o mumie gasita in urma cu circa 100 de ani in Luxor ar fi a lui Akhenaton. Dar testele genetice nu au dat nici o dovada certa pana acum.



Continuare: Partea 2Partea 3, Partea 4Partea 5Partea 6.




Sursa : youtube.com * ancient-origins.net * ancientvisitors.blogspot.com